Lora, probleme de sănătate după rapel! În ce stare se află acum artista: ”Mă ustura carnea și nu puteam să mă ridic”

20 03. 2021, 12:08

Lora a vorbit despre problemele de sănătate provocate de rapel. După ce artista a fost înlocuită în emisiune de Anna Lesko, lipsa acesteia a stârnit un val de controverse pe rețelele de socializare. Cântăreața a explicat cu ce simptome severe s-a confruntat.

După ce starea sa de sănătate s-a îmbunătățit, celebra artista a vorbit despre momentele dificile prin care a trecut după rapel.

„Marți am avut rapelul. Am ajuns acasă și prima dată m-a luat somnul, dar nu știam dacă este de la frică. M-am trezit a doua zi de dimineață, miercuri, cu o energie super bună. În timpul emisiunii m-a luat așa o chestie. Eram cu o stare de leșin, amețită și nu puteam să păstrez imaginea.

Am ajuns acasă, m-am descălțat și am adormit pe canapea. M-am trezit seara pe la ora 10. M-am trezit cu migrene, febră 38, dar eu simțeam că ard mai tare.

Mă ustura carnea și nu puteam să mă ridic.

Dacă mă ridicam, simțeam că îmi cade capul, eu care nu am niciodată dureri de cap. Pentru mine durerea de cap a fost anormală.  Am avut aceste simptome după rapel, le-am considerat normale, însă am rămas acasă. M-am trezit a doua zi crezând că sunt bine. Eram puțin transpirată, m-am ridicat în fund pe pat, așteptam să văd dacă mi se întâmplă ceva. Când m-am ridicat să mă duc la baie eram beată fără să fiu beată.

M-am ținut de pereți și am confirmat echipei că nu pot să ajung la emisiune”, a explicat artista.

Din fericire starea sa de sănătate este bună, iar simptimele pe care le-a avut au trecut.

„Pur şi simplu, nu mă puteam ridica. Am simţit migrene, usturime a pielii, am făcut febră.  La prima doză nu am avut nimic. Sunt foarte bine, a durat mai puţin de 24 de ore nebunia, dar mi s-a recomandat să stau acasă”, a mai dezvaluit aceasta.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao